StiripesurseȘtirile zileiTrump denunţă lipsa de curaj a vicepreşedintelui în exerciţiu Mike Pence

Trump denunţă lipsa de curaj a vicepreşedintelui în exerciţiu Mike Pence

Publicat:

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a denunţat miercuri ceea ce el a apreciat a fi lipsa de curaj a vicepreşedintelui său Mike Pence, care a anunţat că nu se va opune certificării victoriei preşedintelui ales Joe Biden, informează AFP, potrivit agerpres

“Mike Pence nu a avut curajul să facă ceea ce ar fi trebuit să facă pentru a ne proteja ţara şi Constituţia”, a scris Trump pe Twitter.

El le-a cerut totodată susţinătorilor săi să fie paşnici.

Citește și : Comcyber, unitatea specială a armatei franceze în lupta cibernetică, va lucra doar în conflictele ‘de la stat la stat’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.