StiripesurseDiasporaUE își propune reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră...

UE își propune reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030

Publicat:

Liderii UE au ajuns la un acord privind un obiectiv mult mai ambiţios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, a anunţat vineri într-o postare pe Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmit DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

“Europa este lider în lupta contra schimbărilor climatice. Am decis reducerea emisiilor noastre de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030”, a precizat Charles Michel, după mai mult de zece ore de negocieri, la summitul european început joi la Bruxelles.

Citește și: Germania începe DEPORTĂRILE în Siria

Acest obiectiv va înlocui actuala ţintă a blocului comunitar de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, faţă de nivelul din 1990. Parlamentul European trebuie să aprobe noul obiectiv.

Propunerea privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 a fost făcută în septembrie de Comisia Europeană, dar unele state membre, cum ar fi Polonia, s-au opus.


Citește și: Ministrul de interne albanez și-a dat DEMISIA

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat acordul, apreciind că acesta “pune UE în mod clar pe calea spre neutralitate climatică în 2050”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.