StiripesurseDiasporaUE salută prezenţa la vot 'foarte puternică' în alegerile din Turcia

UE salută prezenţa la vot ‘foarte puternică’ în alegerile din Turcia

Publicat:

Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, Ursula von der Leyen şi Charles Michel, au salutat luni prezenţa la vot “foarte puternică” în alegerile din Turcia, văzând în aceasta o “victorie” pentru democraţie, informează AFP, potrivit agerpres.

“Participarea foarte puternică în aceste alegeri este cu adevărat o veste bună (…), un semn clar că populaţia turcă este angajată să-şi exercite drepturile sale democratice”, a declarat von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă alături de Charles Michel, care a adresat de asemenea “felicitări cetăţenilor turci”.

Citește și : Kemal Kiliçdaroglu, politicianul care vrea să îl detroneze pe Erdogan

Turcia se îndrepta luni, pentru prima dată în istoria sa, spre un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, pe 28 mai, între preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi principalul său contracandidat Kemal Kilicdaroglu.

În timp ce rezultatele definitive ale alegerilor prezidenţiale şi legislative sunt încă aşteptate, rata provizorie de participare se apropie de 90%.


“Însă alegerile nu s-au încheiat. Trebuie să aşteptăm să vedem rezultatele celui de-al doilea tur, urmărim aceasta foarte îndeaproape”, a mai declarat preşedinta Comisiei Europene, amintind că Turcia este un “important partener” al Uniunii Europene.

Uniunea Europeană are relaţii dificile cu Turcia lui Recep Tayyip Erdogan, însă această ţară rămâne un partener inconturnabil al celor 27 de ţări membre, în special în materie de migraţie.

Turcia, membră a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), este oficial candidată a UE, însă negocierile de aderare demarate în 2005 se află într-un punct mort de mai mulţi ani.

Citește și : Pentagon Leaks: Prigojin i-ar fi promis Kievului să-i divulge poziţionarea trupelor ruse

Kemal Kilicdaroglu, candidatul unei alianţe de şase partide a opoziţiei, şi-a asumat în programul său electoral angajamente în ceea ce priveşte statul de drept şi a afirmat că vizează “o aderare deplină” a Turciei la UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.