StiripesurseȘtirile zileiUE sprijină extinderea serviciilor sociale în R. Moldova

UE sprijină extinderea serviciilor sociale în R. Moldova

Publicat:

Zece organizații ale societății civile din Republica Moldova au beneficiat de sprijin financiar nerambursabil în valoare totală de peste 3,3 milioane lei moldovenești, oferit de Uniunea Europeană, pentru îmbunătățirea accesului la servicii publice de calitate și consolidarea coeziunii sociale. Finanțarea este acordată în cadrul proiectului „M. ASSIST”, implementat de People in Need Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Scopul principal al inițiativei este de a întări colaborarea dintre societatea civilă și autoritățile publice pentru a asigura acces egal la servicii, în special pentru grupurile marginalizate și vulnerabile.

Vezi şi: VIDEO Mii de moldoveni, ruşi şi ucraineni şi-au făcut acte FALSE în România – Stiripesurse.md

Granturile vor fi utilizate pentru renovarea și modernizarea infrastructurii, dotarea cu echipamente și mobilier, dezvoltarea de servicii specializate, implicarea comunității, desfășurarea de evenimente și formarea profesională a personalului. Valoarea unui grant individual este de aproximativ 353.000 de lei.

„Aceste eforturi reflectă angajamentul ministerului nostru de a îmbunătăți infrastructura publică și serviciile sociale, prin procese transparente și colaborare interinstituțională”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.


Activitățile vor fi realizate în cooperare cu cele 10 Agenții Teritoriale de Asistență Socială și sunt programate să fie finalizate până la 31 august 2025. Proiectele vizează sprijinirea unor categorii precum persoane cu dizabilități, vârstnici, adolescenți în situație de risc, copii vulnerabili, femei din grupuri dezavantajate, refugiați și alte persoane social marginalizate.

„Uniunea Europeană crede că investițiile în oameni și comunități sunt cheia pentru schimbări durabile. Aceste 10 granturi demonstrează efectul pozitiv al sprijinului direcționat pentru servicii sociale”, a transmis Jānis Mažeiks, ambasadorul UE în Republica Moldova.

La rândul său, Rafal Chibowski, directorul People in Need Moldova, a subliniat că proiectul va contribui la crearea unor spații mai sigure și incluzive pentru cei mai vulnerabili membri ai societății.

Proiectul M. ASSIST contribuie, totodată, la implementarea reformei RESTART și a reformei sistemului educațional, prin consolidarea serviciilor publice sociale. Reforma RESTART urmărește creșterea transparenței și a calității serviciilor sociale, asigurând un acces uniform la nivel național, în special pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.