StiripesurseȘtirile zileiUnul din 25 de cazuri de cancer este legat de consumul...

Unul din 25 de cazuri de cancer este legat de consumul de alcool

Publicat:

Circa 4% dintre cazurile de cancer depistate anul trecut în lume (sau 740.000) sunt legate de consumul de alcool, inclusiv moderat, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului (CIRC) publicate miercuri, notează AFP, potrivit agerpres.

Majoritatea (86%) acestor cancere care pot fi puse pe seama alcoolului sunt asociate unui consum “riscant şi excesiv” (peste două băuturi alcoolice pe zi), potrivit studiului.

Citește și: Veneția INTERZICE navigarea marilor vase de croazieră

Dar un consum “uşor până la moderat” (până la două pahare de alcool pe zi) reprezintă “unul din şapte cazuri asociate alcoolului, adică peste 100.000 de cazuri noi de cancer în lume” în 2020, estimează într-un comunicat CIRC, agenţie din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Acest aspect arată “necesitatea implementării unor politici şi intervenţii eficace pentru a sensibiliza publicul cu privire la legătura dintre consumul de alcool şi riscul de cancer şi pentru a reduce consumul global de alcool”, a comentat unul dintre responsabilii CIRC, dr. Isabelle Soerjomataram.


Publicat în revista medicală The Lancet Oncology, studiul enumeră şapte tipuri de cancer al căror risc este amplificat de consumul de alcool: la cavitatea bucală, faringe, laringe, esofag, colon-rect, ficat şi sân la femei (adică 6,3 milioane de cazuri în 2020).

Corelând aceste informaţii cu date despre consumul de alcool pe ţări în urmă cu zece ani (timpul necesar ca boala să se manifeste), cercetătorii au estimat că 741.300 dintre aceste cancere (adică 4% din numărul total de cazuri noi de cancer în lume în 2020) ar putea fi direct legate de alcool.

“În 2020, tipurile de cancer cu cel mai mare număr de cazuri noi asociate consumului de alcool au fost cancerul de esofag (190.000 de cazuri), cancerul de ficat (155.000 de cazuri) şi cancerul de sân la femei (98.000 de cazuri)”, potrivit CIRC.

Mongolia este ţara cu cea mai mare proporţie de cazuri noi de cancer legate de consumul de alcool (10%, 560 cazuri), în timp ce Kuweitul, o ţară musulmană unde consumul de alcool este interzis, înregistrează cea mai mică proporţie (puţin peste 0% echivalentul a 5 cazuri).

Citește și: Joe Biden îi critică dur pe republicanii americani: ‘Este un atac împotriva democraţiei’

Această proporţie este estimată la 5% în Franţa (20.000 de cazuri), la 4% în Regatul Unit (16.800), la 3% în Statele Unite (52.700) şi la 4% în Germania (21.500).

În plus, bărbaţii reprezintă aproximativ trei sferturi din totalul cazurilor de cancer asociate alcoolului (567.000 de cazuri).

Studiul are însă limitări, subliniază The Lancet Oncology într-un comunicat. Pe de o parte, nu ţine seama de întreruperile în asistenţă medicală cauzate de pandemia de COVID-19, care ar fi putut duce la subdiagnosticarea anumitor cancere anul trecut. Pe de altă parte, nu integrează interacţiunile dintre consumul de alcool şi alte fenomene precum tutunul sau obezitatea, cărora li se pot impta de asemenea cancerele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.