StiripesurseDiasporaVaticanul şi-a SCHIMBAT Constituția

Vaticanul şi-a SCHIMBAT Constituția

Publicat:

Vaticanul îşi schimbă Legea Fundamentală. Noua Constituție a fost publicată sâmbătă și va intra în vigoare la 7 iunie.

Noul text este mai lung și mai articulat decât cel anterior (24 de articole în loc de 20) şi conține numeroase precizări și noutăţi. Documentul confirmă “plenitudinea puterii de guvernare” a Papei, care, în calitate de “suveran” al CSV (Sfântul Scaun) deţine deplina putere legislativă, executivă și judecătorească” şi confirmă că “în orice cauză civilă sau penală și în orice stadiu al acesteia, Suveranul Pontif poate amâna ancheta preliminară și decizia unei anumite instanțe”. De asemenea, precizează “particularitatea singulară și autonomia sistemului juridic de la Vatican”, distinct de cel al Curiei romane, scrie AVVENIRE, potrivit RADOR.

Noua lege fundamentală a Vaticanului confirmă funcția legislativă a Comisiei Pontificale pentru Statul Vatican, compusă până acum dintr-un cardinal președinte (care este și președintele Guvernoratul) și din alți cardinali numiți de Papă. Noutatea constă în faptul că, de acum înainte, în Comisie “vor putea fi desemnaţi şi alți membri, care pot fi bărbați și femei laice.”

Citeşte şi: Polonia rămâne cea mai ostilă țară din UE față de homosexuali

Pentru elaborarea proiectelor aferente, Comisia Pontificală va colabora cu Oficiului Juridic al Guvernoratului, cu experți şi consilieri de stat. În ceea ce-i privește pe aceştia din urmă, o noua Constituţie prevede înfiinţarea unui Colegiu special al Consilierilor de Stat. Anterior consilierii – numiți întotdeauna de Papă pentru o perioadă de cinci ani – erau consultați individual, în timp ce acum va exista un Colegiu care va îndeplini (aşa cum procedează şi membrii individual) funcții executive și consultative.

Noua lege precizează că “din comunitatea Statului (Vatican) fac parte cetățenii, locuitorii și toți cei care, având calități, funcții și responsabilități diferite, își desfășoară serviciul permanent, cu spirit eclesial, pentru Stat și pentru Sfântul Scaun”.


O altă nouă precizare se referă la reglementarea mai strictă și detaliată a bugetului și a a bilanțului final care se decide anual de către Comisia Pontificală, “în conformitate cu regulile contabile” şi legile aferente. Comisia decide asupra planului financiar pe trei ani supunând aceste acte “aprobării Suveranului Pontif”, fără a le mai prezenta organelor economice ale Vaticanului. De altfel, bugetul “este supus controlului și auditului unui Consiliu format din trei membri, numiți pentru un mandat de trei ani de către Comisia Pontificală, căruia îi raportează activitatea”.

De asemenea, a fost abolit şi vechiul articol 6 care spunea că “în problemele de mai mare importanță procedăm de comun acord cu Secretariatul de Stat”, dar şi prevederile articolului 18, care prevedea ca disputele referitoare la raportul de muncă dintre angajații de stat și Administrație să fie în sarcina Oficiului de Muncă al Scaunului Apostolic. O chestiune care nu nu este menționată în noua lege.

Citeşte şi: Afacerile familiei Biden (editorial) – Black News

În ceea ce privește Guvernatoratul, noua Lege reafirmă că Pontiful este cel care “reprezintă Statul Vatican în relațiile cu statele și cu alte subiecte de drept internațional, în relațiile diplomatice și pentru încheierea de tratate”, dar, spre deosebite de trecut, adaugă că în unele cazuri, reprezentarea este exercitată de Președintele Guvernatoratului care participă la instituțiile internaționale din care face parte în calitate de membru Sfântul Scaun “în numele statului”.

În final, se precizează că Guvernatoratul continuă să asigure securitatea, ordinea publică, protecția civilă, protecția sănătății, îngrijirea sănătății, activitățile economice, serviciile poștale filatelice și vamale, conectivitatea și infrastructurile de rețea, construcții, etc..şi că din multiplele sale sarcini continuă să facă parte și conservarea, punerea în valoare și utilizarea “complexului artistic al Muzeelor ​​Vaticanului”, precum și “supravegherea bunurilor întregului patrimoniu artistic, istoric, arheologic și etnografic”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.