StiripesurseDiasporaViceprimarul din Mariupol: Dacă se respectă încetarea focului, cred că până...

Viceprimarul din Mariupol: Dacă se respectă încetarea focului, cred că până la 9.000 de civili pot pleca

Publicat:

Viceprimarul din Mariupol, Serghei Orlov, a declarat, sâmbătă, pentru BBC, că dacă se respectă încetarea focului, până la 9.000 de civili pot pleca din oraş , scrie news.ro .

El a spus că au fost puse la dispoziţia civililor 50 de autobuze, conform unei discuţii cu Joel Gunter de la BBC, care se află în Ucraina.

Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

“Negocierile pentru încetarea focului au continuat toată noaptea. Acordul a fost încheiat cu doar câteva ore în urmă, s-a anunţat şi am confirmat că încetarea focului a început la ora locală 9 dimineaţa. Am început imediat procedura noastră de a încerca să scoatem oamenii. Am aranjat 50 de autobuze şi credem că 5 – 6.000 de oameni pot ieşi cu autobuzul spre Zaporojie. Oamenii pot pleca şi cu maşinile personale. Credem că în total 7 – 9.000 de persoane pot pleca, fie cu autobuzul, fie cu maşina particulară, dacă încetarea focului se menţine.

Nu circulă trenuri pentru că infrastructura feroviară a fost distrusă de trupele ruse. Nu avem încă nicio garanţie din partea Rusiei că încetarea focului va continua şi mâine. Lucrăm la asta acum. Oraşul a rămas fără infrastructură de patru zile, aşa că este dificil să aduci informaţii oamenilor”, a declarat viceprimarul.


Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite

Evacuarea civililor din Mariupol a început la ora 11.00 şi, conform înţelegerii, ar urma să fie în vigoare până la ora 16.00.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 1,4 milioane de militari ruși au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina, estimează NATO

Rusia a suferit peste 1,4 milioane de victime militare de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, potrivit unei estimări prezentate de un...

Peste o jumătate de milion de ore de înregistrări din războiul din Ucraina vor fi utilizate pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială

Compania americană Enabled Intelligence a lansat o nouă bază de date destinată antrenării sistemelor de inteligență artificială, care conține peste 500.000 de ore de...

Zelenski cere ţărilor aliate mai multe rachete antibalistice

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat joi, în faţa ţărilor NATO, mai multe rachete antibalistice, muniţie de artilerie şi drone terestre pentru ca armata...

Rusia a ameninţat Ucraina cu noi ‘lovituri masive’ după atacul major asupra Moscovei

Rusia a ameninţat joi Ucraina cu noi "lovituri masive" asupra instalaţiilor militare, după un atac ucrainean de amploare asupra regiunii Moscova, care a lovit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.