StiripesurseDiasporaViktor Orban 'îi dă cu flit' preşedintelui Parlamentului European

Viktor Orban ‘îi dă cu flit’ preşedintelui Parlamentului European

Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban a refuzat miercuri o invitaţie din partea preşedintelui Parlamentului European de a participa la o dezbatere cu privire la starea de urgenţă instaurată în ţara sa în contextul pandemiei de COVID-19 şi a repercusiunilor acesteia asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, informează AFP, potrivit agerpres.

“La ora actuală, lupta împotriva epidemiei îmi consumă întreaga energie şi forţă”, a declarat premierul ungar ca răspuns la invitaţia preşedintelui Parlamentului European, italianul David Sassoli, potrivit agenţiei de presă ungare MTI.

Citește și: Comisia Europeană recomandă redeschiderea graduală a frontierelor

Problema stării de urgenţă instaurate în Ungaria şi a consecinţelor acesteia asupra statului de drept va constitui joi subiectul unei dezbateri în cadrul unei sesiuni plenare a Parlamentului European.

Potrivit regulii în vigoare pentru astfel de dezbateri, “nivelul de participare este cel al şefilor de stat sau de guvern”, a precizat David Sassoli într-o scrisoare adresată lui Viktor Orban, cerându-i liderului ungar un răspuns.


Budapesta preconizează să fie reprezentată de ministrul justiţiei Judit Varga.

La sfârşitul lui martie, Parlamentul Ungariei a adoptat o lege care îi permite premierului naţionalist să guverneze până la noi ordine prin decret, în cadrul unei stări de urgenţă votate pentru combaterea epidemiei.

Citește și: Democrații americani prezintă un plan de asistență de 3.000 de miliarde de dolari

Aceste puteri sporite care i-au fost acordate lui Viktor Orban au suscitat îngrijorarea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi atenţionări din partea a 16 state membre ale UE.

Un purtător de cuvânt al guvernului ungar a calificat audierea de joi drept “o nouă vânătoare de vrăjitoare” şi drept “un proces-spectacol”. “Stângiştii şi liberalii sunt cei care fac politică într-un moment în care continentul se confruntă cu una dintre cele mai mari crize sanitare şi economice din ultimul secol”, a notat într-un tweet, miercuri, acest purtător de cuvânt, Zoltan Kovacs, un apropiat al lui Viktor Orban.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.