StiripesurseDiasporaZeci de arestări la Moscova pentru manifestaţii solitare

Zeci de arestări la Moscova pentru manifestaţii solitare

Publicat:

În jur de 30 de persoane, printre care jurnalişti şi politicieni locali, au fost arestate vineri la Moscova pentru pichete de protest solitare, a anunţat ONG-ul OVD-Info, specializat în urmărirea arestărilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Printre persoanele arestate se află un deputat al opoziţiei din consiliul legislativ al capitalei ruse, Serghei Mitrohin, mai mulţi deputaţi municipali, precum şi jurnaliştii Tatiana Felguenhauer şi Aleksandr Pliuşcev, arestaţi joi, potrivit sursei citate.

Citește și : Mii de medici italieni au demonstrat în toată Italia pentru a cere o reformă

Manifestaţiile solitare, o formă de protest obişnuită în Rusia care nu necesită o autorizaţie prealabilă, sunt organizate la Moscova pentru a doua zi consecutivă pentru a protesta împotriva condamnării la 15 zile de închisoare a unui jurnalist şi deputat municipal de opoziţie, Ilia Azar.

Şi el a manifestat de unul singur la începutul săptămânii la Moscova pentru a-l susţine pe Vladimir Voronţov, un fost poliţist cunoscut pentru munca sa privind încălcările legii de către forţele de ordine, care este inculpat pentru acuzaţii despre care el susţine că sunt fabricate.


Joi, un tribunal moscovit l-a condamnat pe Azar la 15 zile de închisoare, provocând reacţiile indignate ale susţinătorilor săi.

Mai mulţi jurnalişti au ieşit joi în stradă pentru a protesta de unii singuri împotriva acestei condamnări şi au fost reţinuţi pentru scurtă vreme.

Citește și : Marea Britanie îndeamnă Administraţia de la Beijing să reanalizeze iniţiativa privind Hong Kong

De obicei, protestele solitare nu sunt reprimate de forţele de ordine. De data aceasta, însă, poliţia le-a considerat încălcări ale interdicţiilor de a organiza manifestaţii în timpul măsurilor de izolare în vigoare la Moscova, pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Vara trecută, Ilia Azar a participat la organizarea unei serii de manifestaţii antiguvernamentale la Moscova, solicitând alegeri echitabile, la care au participat zeci de mii de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.