StiripesurseDiasporaZi de doliu naţional în Portugalia pentru victimele pandemiei

Zi de doliu naţional în Portugalia pentru victimele pandemiei

Publicat:

Portugalia a organizat luni o zi de doliu naţional ca omagiu pentru cele 2.544 de victime ale COVID-19, în contextul în care cea mai mare parte a ţării se pregăteşte de o nouă izolare în încercarea de a opri al doilea val de epidemie, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cadrul unei scurte ceremonii la palatul prezidenţial, preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa şi premierul Antonio Costa au ţinut un moment de reculegere, după ce au asistat la coborârea în bernă a drapelului portughez şi au ascultat garda de onoare a Jandarmeriei interpretând imnul naţional.

Citeşte şi: Autorităţile din Peru au redeschis Machu Picchu

Pe străzile din Lisabona, portughezii şi-au continuat activităţile într-o ambianţă normală, în ciuda unor măsuri tot mai restrictive introduse de autorităţi pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Portugalia a depăşit pentru prima dată săptămâna trecută pragul de 4.000 de noi contaminări zilnice şi pe cel de 40 de decese în 24 de ore.


Începând de miercuri, 7,1 milioane de portughezi, adică circa 70% din populaţie, vor fi vizaţi din nou de măsuri de izolare timp de cel puţin două săptămâni.

Citeşte şi: Procesul Charlie Hebdo a fost SUSPENDAT! Mai mulţi inculpaţi sunt infectaţi cu COVID!

Această nouă izolare va fi totuşi mai puţin strictă decât cea din primăvară. Cât de repede posibil, telemunca va deveni obligatorie, însă şcolile vor rămâne deschise. La fel şi restaurantele şi magazinele, care însă vor trebui să închidă mai devreme.

Pentru a evita adunările tradiţionale de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, guvernul a interzis deja până marţi deplasările nejustificate între localităţi, iar purtarea măştii pe stradă a devenit obligatorie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.