StiripesurseDiasporaAlexandra Bulat, prima româncă aleasă consilier de comitat în Regatul Unit

Alexandra Bulat, prima româncă aleasă consilier de comitat în Regatul Unit

Publicat:

Românca Alexandra Bulat, stabilită în Regatul Unit, a fost aleasă la alegerile locale desfăşurate joi consilier de comitat în Cambridgeshire din partea Partidului Laburist, printre priorităţile pe care le va urmări în acest post numărându-se drepturile imigranţilor şi combaterea sărăciei în rândul copiilor şi tinerilor, relatează sâmbătă cambridge-news.co.uk, potrivit agerpres.  

”Sunt foarte bucuroasă să fiu primul român (ales) consilier de comitat în Regatul Unit. Este o zi cu adevărat frumoasă pentru reprezentare”, a declarat Alexandra Bula.

Citește și : SOS Satele Copiilor anchetează abuzurile sexuale în structurile sale din Africa şi Asia

”Oricare are fi opiniile politice, avem nevoie de mai mulţi imigranţi în politică, indiferent de partid (…), pentru că politica locală ne afectează pe toţi în mod egal şi toţi trebuie să fim reprezentanţi”, adaugă ea.

Anterior activistă pentru drepturile cetăţenilor europeni în Regatul Unit şi voluntară în cadrul unor organizaţii pentru apărarea drepturilor imigranţilor, Alexandra Bula mărturiseşte că până la anunţarea rezultatului referendumului privind Brexitul nu a interesat-o politica. ”Acela a fost momentul când mi-am dat seama că de fapt deciziile din politică mă afectează şi au un impact direct asupra mea”, explică românca implicată acum în politica britanică, după ce în anul 2017 a devenit membră a Partidului Laburist.


Citește și : Bundestagul aprobă înfiinţarea Fundaţiei Helmut Kohl

Ea are un mesaj şi pentru românii şi ceilalţi cetăţeni europeni stabiliţi în Regatul Unit. ”În urmă cu opt ani nu eram implicată deloc. Nici măcar nu ştiam că pot vota în această ţară. Iar acum sunt primul român ales consilier de comitat. Sper că aceasta le va trimite un mesaj tuturor de toate naţionalităţile şi minorităţile etnice, acela că vă puteţi implica. Dacă eu o pot face, oricine o poate face. I-aş încuraja pe toţi să-şi facă vocea auzită”, a îndemnat Alexandra Bula.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.