StiripesurseDiasporaBosch a dezvoltat un test rapid pentru detectarea coronavirusului

Bosch a dezvoltat un test rapid pentru detectarea coronavirusului

Publicat:

Consorţiul german Bosch a dezvoltat un test rapid pentru a detecta noul coronavirus care, potrivit companiei, oferă rezultate în două ore şi jumătate după realizare şi care va fi pus la dispoziţie în aprilie, relatează joi EFE, potrivit agerpres.

În mod normal, pentru testele actuale pacienţii trebuie să aştepte între două şi trei zile pentru a afla rezultatul.

Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

Noul test, care se realizează cu ajutorul unui aparat dezvoltat de companie, numit Vivalytic, ar urma lansat mai întâi pe piaţa germană, în aprilie, şi ulterior pe alte pieţe.

“Cu testul rapid pentru COVID-19 vrem să ne aducem aportul la frânarea epidemiei. Prin acest test, persoanele contagiate ar putea fi identificate şi izolate mai rapid”, a declarat preşedintele Bosch, Volkmar Denner.


Testul rapid poate diagnostica simultan zece agenţi patogeni şi respectă, potrivit Bosch, cerinţele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

După ce sunt prelevate probele de la pacienţi, cartuşele care conţin agenţii reactivi necesari sunt introduse în aparatele Vivalytic, proiectate astfel încât pot fi manevrate de persoane fără o înaltă pregătire medicală.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Procedura este similară celei aplicate în SARS, care a avut o precizie de 95 la sută, potrivit directorului departamentului de soluţii medicale al Bosch, Marc Meier.

Cu acest aparat se pot realiza zece teste în decurs de 24 de ore, astfel încât cu 100 de aparate vor putea fi efectuate 1.000 de teste zilnic.

Lothar Wieler, preşedintele entităţii de referinţă în Germania pentru această criză, Robert Koch Institut (RKI), a avertizat recent că toate testele rapide pe care le cunoaşte erau deficitare şi a avertizat asupra riscului de a utiliza proceduri care să dea rezultate false.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.