StiripesurseDiasporaBugetul zonei euro, susținut de liderii ţărilor UE

Bugetul zonei euro, susținut de liderii ţărilor UE

Publicat:

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au exprimat susţinere, vineri, pentru planul de creare a unui buget al zonei euro, informează publicaţiile EUObserver şi Die Zeit, scrie Mediafax.

Bugetul zonei euro, care va avea scopul îmbunătăţirii competitivităţii şi susţinerii convergenţei, va fi inclus în planul bugetar al UE valabil din anul 2021.

Citește și : Liderii UE convin continuarea actualei politici privind migraţia

Cuantumul bugetului uniunii monetare va fi stabilit prin negocieri. Detaliile vor fi elaborate de miniştrii de Finanţe ai ţărilor din zona euro.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, după summitul de la Bruxelles, că s-a aprobat refomarea zonei euro, inclusiv ideea creării unui buget al uniunii monetare. Printre măsurile adoptate se numără consolidarea Mecanismului European de Stabilitate (MES) şi a sistemului de securitate bancară.


Citește și : ‘Vestele galbene’: Franţa are ‘nevoie de calm, de ordine şi să revină la o funcţionare normală’, afirmă Macron

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.