StiripesurseDiasporaCroaţia vrea să treacă la Euro în următorii ani

Croaţia vrea să treacă la Euro în următorii ani

Publicat:

Andrej Plenkovic, premierul Croaţiei, a declarat, luni, că ţara sa urmăreşte să adopte moneda euro în următorii opt ani, adăugând că Guvernul de la Zagreb intenţionează să adere şi la Mecanismul european al ratelor de schimb, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, conform mediafax.

”Nu putem să avansăm o data exacta, însă Croaţia trebuie să adere la zona euro după cel de-al doilea mandate al Guvernului, adica în şapte sau opt ani”, a declarat Plenkovic.

Prim-ministrul croat a precizat că Guvernul de la Zagreb intenţionează să intre în Mecanismul european al ratelor de schimb, înainte ca ţara sa să preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene în 2020.

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă Croaţia înainte să adopte moneda europeană o reprezintă datoria publică, ce se ridică în prezent la aproximativ 80% din PIB-ul croat.

”Scopul nostru este să reducem datoria publică până la 72% din PIB până în 2020. O să luăm mai multe măsuri fiscale care să consolideze economia, iar deficitul bugetar din acest an va fi sub un procent”, a adăugat şeful Executivului croat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.