StiripesurseDiasporaFranța: Arestul preventiv al unui bărbat suspect de terorism a fost...

Franța: Arestul preventiv al unui bărbat suspect de terorism a fost prelungit cu 24 de ore

Publicat:

Arestul preventiv al unui bărbat reţinut sâmbătă în gara Saint-Charles din Marsilia (sud-estul Franţei), asupra căruia se găsise material electric care ar putea fi utilizat la fabricarea unui dispozitiv exploziv, a fost prelungit cu 24 de ore duminică la amiază, a indicat pentru AFP procurorul Xavier Tarabeux, potrivit agerpres.

Suspectul, care se declară cecen, a fost arestat preventiv pentru “asociere cu răufăcători în vederea pregătirii unei crime”.

Citește și : Grecia: Primarul din Salonic a fost agresat de presupuşi ‘derbedei de extremă dreapta’

Poliţia încearcă să stabilească intenţiile acestui individ, al cărui comportament “straniu” alarmase o călătoare, iar aceasta a sesizat o patrulă militară.

După reţinerea fără dificultate de către poliţie, gara fusese închisă timp de patru ore pentru verificările de deminare.


Materialul electric şi electronic descoperit asupra lui “nu era periculos în sine”, dar poate “intra în componenţa unui dispozitiv exploziv”, potrivit termenilor utilizaţi de procuror.

Sâmbătă, bărbatul în vârstă de 50 de ani, a refuzat să-şi spună numele, dar a asigurat că este cecen.

Citește și : Belgia: O brigadă a armatei americane a ajuns în portul Anvers pentru a întări forțele NATO din Est

La puţin timp după arestarea sa, primarul Marsiliei, Jean-Claude Gaudin, a evocat un “atentat dejucat”, dar secţia antitero a Parchetului din Paris nu a fost sesizată în legătură cu aşa ceva.

La 12 mai, un francez de origine cecenă, în vârstă de 20 de ani, a înjunghiat mortal un trecător şi a rănit alţi patru la Paris, atacul fiind revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.