StiripesurseDiasporaFranța este șocată de valul antisemit din ultima vreme

Franța este șocată de valul antisemit din ultima vreme

Publicat:

Oficiali şi militanţi anti-rasism francezi şi-au exprimat marţi şocul şi furia după ce o serie de acte de vandalism antisemit au avut loc recent în Franţa, informează dpa, potrivit agerpres.

S-a înregistrat o “explozie” de acte antisemite în ultimul an, cu 74% mai multe în 2018, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului francez Benjamin Griveaux la postul de televiziune France 2.

Citește și: Incendiu devastator într-un hotel din India. Cel puțin 17 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

Incidentele din ultimele zile au inclus cuvântul “Juden” – termenul în germană pentru evrei – mâzgălit pe fereastra unui magazin în centrul Parisului şi svastici desenate pe o operă de artă ce reprezintă supravieţuitori ai Holocaustului şi pe fostul ministru Simone Veil, în faţa unei clădiri publice.

Asemenea acte de vandalism au avut loc adesea în marja unor proteste ale mişcării “vestelor galbene”, a adăugat Griveaux, insistând cu toate acestea că nu doreşte să facă nicio conexiune.


Doi copaci plantaţi în memoria unui tânăr evreu care a fost răpit, torturat şi ucis în 2006 au fost de asemenea vandalizaţi într-o suburbie a Parisului, doar cu câteva zile înainte ca aici să fie organizată o slujbă de comemorare. “Ce vom face noi miercuri este să plantăm nişte copaci şi mai frumoşi”, a spus ministrul francez de interne Christophe Castaner, deplasându-se luni seara la faţa locului.

Citește și: Ungaria își vinde toată flota de avioane MiG-29

O sursă din cadrul Ministerului de Interne al Franţei a confirmat cifra de 541 de incidente antisemite înregistrate în 2018, mult mai mult decât cele 311 înregistrate în 2017.

Cifrele din 2017 au arătat, de asemenea, că membrii comunităţii evreieşti din Franţa au fost victimele a circa o treime dintre delictele pe temei de ură înregistrate, chiar dacă ei reprezintă probabil mai puţin de 1% din populaţia aceste ţări.

Se estimează că Franţa este a treia ţară din lume cu cea mai numeroasă populaţie evreiască, după Israel şi SUA, însă nu există cifre oficiale privind religia sau etnia cetăţenilor francezi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.