StiripesurseDiasporaFranţa interzice intrarea pe teritoriul său a unui predicator yemenit salafist

Franţa interzice intrarea pe teritoriul său a unui predicator yemenit salafist

Publicat:

Ministrul francez de interne Gerald Darmanin a interzis venirea în Franţa a unui predicator yemenit salafist ce urma să participe timp de trei zile la conferinţe la marea moschee din Chilly-Mazarin, în regiunea pariziană, a anunţat miercuri seara Ministerul de Interne francez, informează AFP, potrivit agerpres

Şeicul yemenit salafist Al-Mohammedi urma să ia parte vineri, sâmbătă şi duminică la conferinţe la moscheea din Chilly-Mazarin, în cadrul unui turneu european care l-a dus deja la Rotterdam, Koeln şi Molenbeeck, unde a susţinut conferinţe, a precizat ministerul francez.

Citește și :  Zelenski, desemnat ‘Persoana Anului 2022’ de revista americană Time

Gerald Darmanin a invocat o Interdicţie Administrativă Teritorială (IAT) pentru a împiedica venirea predicatorului.

Pentru a explica această decizie, ministerul a pus accentul pe “declaraţiile acestui predicator salafist sau hadith-urile (consemnări ale unei fapte sau spuse a profetului Mahomed) pe care el le foloseşte în sprijinul intervenţiilor sale”.


Astfel, potrivit Ministerului de Interne francez, evreii şi creştinii sunt “calificaţi drept corupători” (hadith-ul pe care el îl foloseşte) de către predicator.

Referitor la femei, acest predicator “citează hadith-uri ce stipulează că un bărbat trebuie să închidă ochii când se intersectează cu o femeie şi că sursa tuturor relelor provine de la femei”.

Predicatorul citează de asemenea hadith-uri ce recomandă “pedepse corporale pentru cei care nu respectă preceptele religioase pentru hoţi”.

Potrivit ministerului francez, predicatorul yemenit îi îndeamnă de asemenea pe “musulmani să părăsească ţările nemusulmane pentru a putea respecta preceptele religiei lor” şi “să nu împartă nimic cu nemusulmanii”.

Citește și : Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică

Ministerul de Interne francez a subliniat că aceste afirmaţii “făcute în 2020” constituiau “în mod clar o încurajare la separatism şi retragere din comunitate”.

Ministerul a precizat că primăria din Chilly-Mazarin “trebuie să interzică în următoarele ore conferinţa”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.