StiripesurseDiasporaItalienii sunt cei mai dezamăgiţi de felul în care UE a...

Italienii sunt cei mai dezamăgiţi de felul în care UE a gestionat coronacriza

Publicat:

Opiniile asupra modului în care guvernele au gestionat lupta împotriva pandemiei de COVID-19 diferă enorm în Europa, potrivit unui sondaj dat publicităţii joi, care arată că italienii sunt deosebit de duri în privinţa Uniunii Europene, relatează AFP, potrivit agerpres.

Sondajul a fost realizat în iunie şi iulie pentru think tankul More in Common (Destin comun), dar a fost făcut public abia joi, după ce a fost comunicat unor oficiali cu rang înalt de la Berlin, Paris, Bruxelles şi Londra.

Citeşte şi: Bill Barr vrea acuzarea pentru REVOLTĂ a manifestanţilor americani

El oferă indicii despre ce a contribuit la decizia istorică a statelor membre ale UE, totuşi divizate, de a finanţa în comun planul uriaş de relansare a Europei.

Rezultatele arată o dezamăgire a italienilor faţă de UE, pe fondul unei lipse de solidaritate din partea partenerilor europeni pe măsura agravării crizei, în special din partea Olandei, care au acceptat planul de relansare cu numeroase reticenţe şi după discuţii aprinse la summitul european din iulie.


Doar 33% dintre italienii chestionaţi declară că apartenenţa la UE este un lucru bun, iar 44% dintre aceştia afirmă că încrederea lor în Uniune a scăzut în timpul crizei.

Sondajul evidenţiază, de asemenea, o reacţie foarte diferită la criză în ţările europene studiate (Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, precum şi Regatul Unit, nemebru al UE).

Majoritatea persoanelor chestionate în Regatul Unit (62%), Olanda şi Germania (57% în fiecare din cele două ţări) declară că pandemia “a arătat că cei mai mulţi oameni din ţara noastră sunt preocupaţi unii de alţii”. În Franţa, această cifră este de numai 40%.

Francezii sunt, de asemenea, negativi cu privire la faptul dacă răspunsul naţional la COVID-19 i-a făcut “mai mândri de ţara lor”, doar 39% se declară “mândri”. Procentul este identic pentru Regatul Unit.

De cealaltă parte, mândria naţională domneşte în Germania şi Olanda, unde circa două treimi dintre repondenţi s-au declarat mândri de modul în care ţara lor s-a comportat în timpul crizei.

Citeşte şi: Un general de armată preia conducerea luptei anti-COVID în Brazilia

La întrebarea dacă guvernul a fost “competent” în faţa pandemiei, 72% dintre germani răspund afirmativ, faţă de numai 40% dintre francezi şi britanici.

Iar persoanele chestionate în Franţa nu par convinse pentru viitor: abia 35% dintre acestea se declară “încrezătoare în capacitatea guvernului de a răspunde provocărilor care ne aşteaptă”. Proporţia atinge 67% în Olanda şi 60% în Germania.

Sondajul a fost realizate prin metoda cotelor, pe un eşantion de 2.000 de persoane în fiecare ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.