StiripesurseDiasporaJuncker îi solicită lui Johnson publicarea integrală a planurilor privind Brexit

Juncker îi solicită lui Johnson publicarea integrală a planurilor privind Brexit

Publicat:

Președintele în funcție al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a solicitat Londrei publicarea integrală a propunerilor privind ieșirea Marii Britanii din UE, după ce premierul irlandez, Leo Varadkar, a sesizat contradicții între discursul lui Boris Johnson și forma scrisă a propunerilor, potrivit mediafax.

Propunerile prim-ministrului britanic, Boris Johnson, privind procesul Brexit au fost prezentate în cadrul reuniunii anuale a Partidului Conservator de miercuri, însă forma integrală a planurilor scrise nu a fost publicată. Din textul legislativ de 44 de pagini, cuprinzând totalitatea propunerilor Executivului britanic, doar șapte pagini, ce includ explicații ale planurilor, au fost făcute publice, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Citește și : Departamentul Apărării al SUA nu a ascultat conversația telefonică între Trump și Zelenski

Întrucât premierul irlandez a sesizat neconcordanțe între promisiunile declarate de Boris Johnson și prevederile scrise în cele șapte pagini publicate în ceea ce privește reglementarea situației graniței cu Irlanda, Varadkar a decis să solicite publicarea integrală a propunerilor Londrei în acest sens.

Solicitarea lui Juncker vine în urma unei discuții telefonice cu prim-ministrul de la Dublin, în urma căreia cei doi oficiali au convenit asupra necesității ca Marea Britanie să publice versiunea integrală a textului prezentat miercuri.


Guvernul britanic susține menținerea confidențialității textului până la finalizarea consultărilor. „Este perfect normal ca textul propunerilor legislative să rămână confidențial pe parcursul negocierilor detaliate”, a declarat un oficial britanic.

Citește și : Pence: Hunter și Joe Biden trebuie investigați de autoritățile din China și Ucraina

Premierul Boris Johnson a formulat miercuri propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.