StiripesurseDiasporaLe Drian pledează, la Bagdad, pentru continuarea luptei împotriva jihadiștilor

Le Drian pledează, la Bagdad, pentru continuarea luptei împotriva jihadiștilor

Publicat:

Ministrul francez al afacerilor externe Jean-Yves Le Drian a îndemnat joi Bagdadul să se concentreze pe lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI) şi a făcut apel la respectarea suveranităţii Irakului, unde iranienii şi americanii îşi dispută influenţa, informează AFP, potrivit agerpres.

Le Drian, în vizită-surpriză, este primul responsabil guvernamental occidental primit în Irak după numirea, la începutul lui mai, a noului guvern condus de Mustafa al-Kadhimi.

Citește și : Volodimir Zelenski PRELUNGEŞTE măsurile restrictive în Ucraina

Şeful diplomaţiei franceze a venit deja de mai multe ori în ultimii ani în această ţară, inclusiv când era ministru al apărării, în toiul luptelor dintre forţele irakiene, susţinute de coaliţia internaţională, şi jihadişti.

După ce Bagdadul şi-a proclamat victoria asupra SI în 2017, disensiunile din cadrul coaliţiei – conduse de SUA şi din care face parte Franţa – nu încetează să se exacerbeze.


Europenii acuză Washingtonul că pune în pericol prezenţa trupelor străine anti-SI prin faptul că întreprinde unilateral raiduri împotriva facţiunilor şiite pro-Iran.

La începutul anului, uciderea la Bagdad de către SUA a generalului iranian Qassem Soleimani şi locotenentului său irakian Abou Mehdi al-Mouhandis a declanşat un vot în parlamentul irakian care cerea expulzarea trupelor străine.

Franţa, care a fost vizată de atacuri ale SI pe teritoriul său şi numără 14 cetăţeni condamnaţi la moarte sau la închisoare pe viaţă în Irak pentru apartenenţă la SI, pledează pentru continuarea operaţiunilor împotriva SI, care menţine celule în stare latentă pe întreg teritoriul Irakului.

“Nu trebuie lăsată garda jos împotriva grupării Stat Islamic”, a pledat Le Drian. “Scopul coaliţiei este strict cel de a lupta împotriva SI şi nu trebuie să fie cu nimic deturnată de la misiunea sa centrală”, a adăugat el, vizând aparent SUA.

Citește și : Şoferul camionului plin cu migranţi, găsit pe străzile din Dresda, a fost ARESTAT

“Scopul coaliţiei este respectarea suveranităţii irakiene, care nu este negociabilă şi care este condiţia pentru încredere şi eficienţă”, a mai spus ministrul francez.

În schimb, Irakul, unde toamna trecută a izbucnit o revoltă populară inedită ce denunţă ingerinţa Iranului, “trebuie să se disocieze de tensiunile din vecinătate”, a mai spus Le Drian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.