StiripesurseDiasporaMacron a făcut lobby pentru Uber

Macron a făcut lobby pentru Uber

Publicat:

 Peste 124.000 de documente au fost făcute publice, inclusiv schimburi de mesaje între directorii Uber şi Emmanuel Macron, ce dezvăluie modul în care compania de transport l-a identificat drept un aliat cheie atunci când era ministrul economiei , informează mediafax.

Documentele sugerează că Macron, care a fost reales preşedinte în aprilie, a fost apropiat de managerii Uber în cei doi ani petrecuţi la ministerul economiei (2014-2016), scrie The Guardian

Citește și :   Autorităţile italiene au început evacuarea taberei de refugiaţi de pe insula Lampedusa

Dar cel mai remarcabil este că fostul bancher de la Rothschild & Co, în vârstă de 37 de ani, a declarat că guvernul socialist a încheiat un acord favorabil cu Uber.

Macron a vrut ca Uber să arate Franţei potenţialul unei economii dereglementate. Sarcina sa, a insistat el, era să îi ajute „pe cei din afară, pe cei inovatori”.


”Interzicerea Uber”, ar fi spus el pentru Mediapart, ”ar fi echivalat cu trimiterea tinerilor şomeri la vândut droguri”.

Un lobbyist Uber l-a descris pe Macron drept un „adevărat aliat”.

Nu este un secret pentru nimeni că Macron, care a devenit preşedintele Franţei în 2017, a fost un susţinător timpuriu al controversatei extinderi a serviciului Uber, care a implicat uneori ciocniri violente între şoferii de taxi şi şoferii Uber.

Citește și :  Nouă candidaţi în campanie pentru a-i succede lui Boris Johnson

Dar mesajele interne ale directorilor companiei din 2013 până în 2017 ce au fost dezvăluite recent sugerează că sprijinul lui Macron a depăşit cu mult ceea ce a fost cunoscut public şi a intrat în conflict cu politicile guvernului de stânga condus de Manuel Valls din care a făcut parte, transmite The Washington Post.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.