StiripesurseDiasporaMacron şi premierul Albanese încearcă să 'reconstruiască încrederea' între Franţa şi...

Macron şi premierul Albanese încearcă să ‘reconstruiască încrederea’ între Franţa şi Australia după criza submarinelor

Publicat:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a primit vineri la Palatul Elysee pe prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, un prim pas către “reconstruirea încrederii” între cele două ţări după anularea unui contract de achiziţie a 12 submarine franceze pentru marina militară australiană, relatează AFP, potrivit agerpres

“Vom discuta despre viitor, nu despre trecut”, a declarat Macron după ce şi-a întâmpinat oaspetele.

Citește și : Xi Jinping: ‘Nu există niciun motiv pentru a schimba’ principiul ‘o ţară, două sisteme’

Preşedintele francez a adăugat că laburistul Albanese, ajuns la conducerea guvernului de la Canberra după alegerile din mai, “nu este răspunzător de ceea ce s-a întâmplat”.

Afacerea submarinelor a căzut în septembrie 2021; deşi se negocia de mai multă vreme achiziţia submarinelor franceze, premierul de atunci al Australiei, Scott Morrison, a anunţat surprinzător că se vor cumpăra submarine americane cu propulsie nucleară, în cadrul parteneriatului cunoscut sub denumirea AUKUS, între ţara sa, Regatul Unit şi SUA.


Macron a vorbit atunci despre o înşelătorie din partea lui Morrison, iar Franţa şi-a rechemat ambasadorii de la Canberra şi Washington – un gest fără precedent în relaţiile diplomatice cu Australia şi SUA.

Înfrângerea lui Morrison la alegerile parlamentare din mai a permis deschiderea unui capitol nou, iar Albanese a transmis mai multe semnale pozitive către Paris. El s-a întâlnit deja cu preşedintele francez săptămâna aceasta, la summitul NATO de la Madrid, iar vineri a declarat că vizita sa reprezintă “un nou început” pentru relaţiile bilaterale şi că “încrederea, respectul şi onestitatea contează”.

Premierul a insistat asupra faptului că Franţa “nu este doar o mare putere europeană, ci şi o putere indo-pacifică şi mondială”, iar implicarea francezilor în emisfera sudică “va fi esenţială pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă regiunea noastră”.

La rândul său, preşedintele Franţei a exprimat voinţa de “reconstruire a unei relaţii de încredere între ţările noastre, o relaţie bazată pe respectul reciproc, după o fază dificilă”.

Ideile exprimate de prim-ministrul australian sunt în acord cu ale lui Macron, remarcă AFP. Preşedintele insistă încă din 2017 asupra importanţei pentru Franţa a unei “strategii indopacifice”. El declarase joi că Franţa este unul din actorii din regiune: în Noua Caledonie, Polinezia, Reunion şi Mayotte trăiesc un milion de cetăţeni şi sunt desfăşuraţi 8000 de militari francezi.

Făcând aluzie la China, care a anunţat în aprilie încheierea unui acord-cadru de securitate cu Insulele Solomon, preşedintele francez a arătat că doreşte să fie “respectată pretutindeni libertatea şi suveranitatea noastră”.

Într-un comunicat comun, Macron şi Albanese au afirmat că “Franţa şi Australia vor făuri o nouă relaţie de apărare”, bazată în special pe “un angajament operaţional şi schimburi de informaţii”, “în special privind supravegherea maritimă”. Cele două ţări urmează să îşi intensifice cooperarea în domeniul industriei de apărare. Australia a acceptat recent să achite 555 de milioane de euro constructorului francez de submarine Naval Group drept compensaţie pentru anularea contractului de achiziţie.

Cooperarea urmează să se dezvolte şi în lupta împotriva schimbărilor climatice, în domeniul biodiversităţii sau în educaţie. Franţa s-a angajat să implementeze în mai multe şcoli secţiunea internaţională australiană a bacalaureatului, deja existentă în Noua Caledonie, iar şcolile australiene vor intensifica predarea limbii franceze.

Citește și : SUA deplâng ‘erodarea autonomiei’ în Hong Kong, la 25 de ani de la retrocedare

Atmosfera la Elysee a fost destinsă, remarcă AFP. Macron a avut-o alături pe soţia sa, Brigitte, iar Albanese pe partenera sa, Jodie Haydon.

După întrevederea oficială şi dejun, cuplul australian a inaugurat expoziţia artistului aborigen Mirdidingkingathi Juwarnda Sally Gabori la Fundaţia Cartier din Paris.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.