StiripesurseDiasporaMahmoud Abbas este vizat de o anchetă a poliţiei germane

Mahmoud Abbas este vizat de o anchetă a poliţiei germane

Publicat:

Poliţia berlineză a anunţat vineri că a deschis o anchetă împotriva preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, pentru suspiciune de “incitare la ură”, după afirmaţiile sale controversate cu privire la Holocaust făcute la Berlin, informează AFP, potrivit agerpres.

Poliţia a acceptat o plângere împotriva lui Abbas pentru “relativizarea Holocaustului”, după declaraţiile pe care el le-a făcut în timpul unei conferinţe de presă alături de cancelarul federal Olaf Scholz.

Citeşte şi: Forţele aeriene ruse au tras la Kerci, în peninsula Crimeea – Black News

Comisariatul specializat al poliţiei judiciare a landului a declanşat în urma acestor declaraţii o anchetă, despre care ar urma să informeze “în curând” Parchetul, care va decide dacă să-i dea sau nu curs, a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei pentru AFP, confirmând informaţii apărute în mass-media.

Întrebat despre atentatul care a avut loc în urmă cu 50 de ani în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen, în 1972, care s-a soldat cu moartea a 11 israelieni şi a fost comis de un comandou palestinian, Abbas a comparat situaţia din teritoriile palestiniene ocupate de Israel cu Holocaustul.


“Din 1947 până astăzi, Israelul a comis 50 de masacre în 50 de oraşe palestiniene (…), 50 de masacre, 50 de Holocausturi şi chiar şi astăzi au loc în fiecare zi ucideri cauzate de armata israeliană”, a declarat Abbas, declanşând un val de indignare mai ales în Israel şi Germania.

Cu toate acestea, ancheta s-ar putea încheia rapid dacă Abbas este protejat de imunitate diplomatică.

Ministerul Afacerilor Externe german apreciază că acest lucru este probabil, pentru că Abbas se afla în Germania în cadrul unei vizite oficiale, însă specialistul în drept penal Michael Kubiciel, citat de cotidianul Bild, este mai dubitativ.

Citeşte şi: Explozii în apropierea unei baze aeriene ruse la nord de Sevastopol – Black News

Abbas poate profita de imunitate doar în calitate de “reprezentant al unui al stat”, iar problema de a şti dacă Palestina poate fi considerată sau nu un stat are prin urmare o “foarte mare importanţă”, potrivit expertului.

Mai mult de 130 de ţări recunosc Palestina ca stat, însă nu şi Germania, la fel ca majoritatea ţărilor occidentale. Cu toate acestea, Berlinul a stabilit relaţii diplomatice cu teritoriile ocupate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.