StiripesurseDiasporaMarea Britanie devine zonă roșie începând cu 3 aprilie

Marea Britanie devine zonă roșie începând cu 3 aprilie

Publicat:

Începând de vineri, 3 aprilie, ora 00.00, ora României, toate persoanele care vor sosi în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor fi plasate în carantină instituționalizată (în centrele special create) pentru o perioadă de 14 zile, anunță Ambasada României de la Londra, scrie mediafax.

Această măsură vine ca urmare a includerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în lista statelor din zona roșie, fapt ce conduce la instituirea măsurii de plasare în carantină instituționalizată a tuturor persoanelor, indiferent dacă prezintă sau nu simptome, ajunse în România dintr-o țară din zona roșie.

Citește și : Parlamentul European face apel la o atenţie deosebită dezinformării online

Măsura plasării în carantină înlocuiește măsura autoizolării la domiciliu, valabilă până joi, precizează documentul

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.