StiripesurseDiasporaMerkel cere continuarea DIALOGULUI cu talibanii

Merkel cere continuarea DIALOGULUI cu talibanii

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că membrii comunităţii internaţionale ar trebui să continue “dialogul cu talibanii” reveniţi la putere, pentru a putea păstra câştigurile obţinute în Afganistan după desfăşurarea trupelor NATO, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Obiectivul nostru trebuie să fie să păstrăm cât mai mult timp posibil schimbările pe care le-am realizat în ultimii 20 de ani în Afganistan”, a afirmat Angela Merkel în Bundestag.

Citeşte şi: Biden: ‘NU vom amâna plecarea din Afganistan!’ – Black News

“Comunitatea internaţională trebuie să dialogheze şi cu talibanii pe această temă”, a adăugat ea, în condiţiile în care retragerea trupelor americane urmează să fie finalizată pe 31 august.

“Talibanii sunt o realitate în Afganistan”, a continuat ea. “Această nouă realitate este amară, însă trebuie să ne confruntăm cu ea”, a mai spus ea.


Menţionând progresele înregistrate în Afganistan din 2001, cancelarul german a subliniat că “aproape 70%” dintre afgani au acum acces la apă potabilă faţă de acum 20 de ani când procentul acestora era de 20%. Ea a insistat totodată asupra mortalităţii infantile care, potrivit ei, s-a înjumătăţit în douăzeci de ani.

“În istorie, multe lucruri au nevoie de o respiraţie foarte lungă”, a subliniat Merkel, care urmează să părăsească scena politică, adăugând că “de aceea nu trebuie să uităm Afganistanul şi nu îl vom uita”.

“Rămân ferm convinsă că nici o violenţă, nicio ideologie nu poate opri aspiraţia către justiţie şi pace”, a insistat Merkel.

Angela Merkel a afirmat, de asemenea, că Germania va încerca să ajute afganii care au lucrat cu soldaţii săi şi organizaţiile de ajutorare şi care doresc să părăsească Afganistanul chiar şi după termenul limită de 31 august, notează Reuters.

Citeşte şi: Eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna SE PRĂBUŞEŞTE în cazul variantei Delta – Black News

“Sfârşitul podului aerian în câteva zile nu trebuie să însemne sfârşitul eforturilor de a proteja afganii care ne-au ajutat şi de a-i ajuta pe acei afgani care se află într-o situaţie de urgenţă odată cu preluarea puterii de către talibani”, a mai spus ea.

“De aceea lucrăm intens la toate nivelurile pentru a găsi modalităţile de a-i proteja pe cei care ne-au ajutat, inclusiv prin intermediul operaţiunii civile de pe aeroportul din Kabul”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.