StiripesurseDiasporaMerkel şi Macron se întâlnesc la Paris pentru a discuta reformarea...

Merkel şi Macron se întâlnesc la Paris pentru a discuta reformarea UE

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că, după ce va fi reînvestită miercuri, va pleca într-o vizită în Franţa pentru a stabili împreună cu preşedintele Emmanuel Macron propuneri comune pentru reformarea Uniunii Europene, în special cele care privesc zona euro, politica europeană privind migraţia şi apărarea europeană, propuneri ce vor prezentate apoi la summitul european ce va avea loc pe 22 şi 22 martie, informează agenţiile AFP şi EFE, potrivit agerpres.

‘Foarte curând, ministrul finanţelor (Olaf Scholz) va face o vizită la Paris şi eu însumi voi merge la Paris pentru a discuta cu Emmanuel Macron. Vom pregăti atunci Consiliul European’, a precizat Angela Merkel la o conferinţă de presă desfăşurată la Berlin alături de noul preşedinte al Partidului Social-Democrat (SPD), Olaf Scholz, înaintea semnării acordului de guvernare pentru noua ‘mare coaliţie’ dintre creştin-democraţi şi social-democraţi.

Citeşte şi: Un avion de pasageri s-a prăbuşit pe aeroportul din Kathmandu

Merkel a negat o relatare a cotidianului Der Spiegel în care se afirmă că ea ar intenţiona să amâne prezentarea propunerilor franco-germane privind reforma zonei euro. ‘Cu siguranţă că nu vom putea detalia fiecare faţetă a următorilor 20 de ani ai zonei euro, dar vom putea aduce o anumită claritate asupra a ceea ce considerăm a fi următoarea etapă’, a indicat şefa guvernului german, promiţând totodată că în urma întrevederii cu Macron se va avansa în ce priveşte politica europeană privind migraţia şi politica apărării europene.

Franţa şi Germania au promis că vor da împreună un impuls relansării blocului comunitar, într-o perioadă în care forţele naţionaliste câştigă teren în contextul dezamăgirii unei părţi a populaţiei faţă de elitele politice tradiţionale, ca urmare a creşterii decalajelor sociale sau din cauza valului de migranţi veniţi din afara Europei.


Citeşte şi: ALERTĂ! Campionatul de fotbal din Grecia a fost SUSPENDAT pe termen nelimitat! Patronul lui PAOK va fi arestat!

Însă Germania, care se teme că în urma unei reforme a zonei euro ar putea ajunge să suporte povara datoriilor partenerilor ei, a răspuns deocamdată foarte vag propunerilor lui Macron privind crearea unui buget şi a unui post de ministru de finanţe al zonei euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.