StiripesurseDiasporaNegocieri dificile pentru formarea noii coaliţii guvernamentale ]n Germania

Negocieri dificile pentru formarea noii coaliţii guvernamentale ]n Germania

Publicat:

Liderii partidelor potenţiale membre ale viitoarei coaliţii guvernamentale din Germania s-au reunit din nou, duminică seară la Berlin, la câteva zile după ce negocierile au fost amânate din cauza dezacordurilor privind refugiaţii, transmite dpa.

Conţinutul exact al întâlnirii care a durat trei ore, desfăşurată la sediul administraţiei federale din capitala landului Bavaria, nu este deocamdată cunoscut.

O reuniune desfăşurată joi între reprezentanţii Uniunii Creştin-Democrate (CDU, formaţiunea cancelarului Angela Merkel), ai aliatului ei bavarez Uniunea Creştin-Socială (CSU), ai Partidului Liber Democrat (FDP) şi ai Verzilor s-a încheiat brusc după ce părţile nu au reuşit să se pună de acord asupra politicii privind refugiaţii.

CSU susţine că este nevoie de o plafonare a numărului de refugiaţi care intră în Germania, în timp ce Verzii insistă pe dreptul refugiaţilor de a-şi aduce familiile din străinătate în Germania. Politiciana ecologistă Claudia Roth a descris tratativele drept ‘extraordinar de dificile’.

Negociatori ai celor patru partide urmau să se întâlnească luni pentru a aborda temele educaţia şi dezvoltarea digitală, precum şi aspecte legate de forţa de muncă, pensii şi sistemul public de sănătate.


O coaliţie alături de liber-democraţi şi Verzi este în prezent singura opţiune disponibilă pentru Angela Merkel, aflată deja de 12 ani la conducerea executivului federal de la Berlin.

Alianţa CDU-CSU a câştigat alegerile parlamentare din septembrie din Germania, dar nu a obţinut suficiente voturi pentru a forma singură guvernul, în timp ce social-democraţii, participanţi la guvernare în cadrul ‘marii coaliţii’ alături de conservatori începând din 2013, au decis să treacă în opoziţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.