StiripesurseDiasporaOslo prezină noi restricţii şi extinde purtarea măştii

Oslo prezină noi restricţii şi extinde purtarea măştii

Publicat:

Primăria capitalei norvegiene Oslo, care se confruntă cu o recrudescenţă a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2, a prezentat luni noi restricţii, extinzând în special purtarea obligatorie a măştii în toate locurile publice închise în care distanţarea fizică nu este posibilă, potrivit AFP, scrie agerpres.

Municipalitatea recomandă de asemenea să nu existe contacte sociale cu mai mult de zece persoane pe săptămână – în afara locuinţei, şcolilor şi creşelor – şi interzice adunările publice de peste 20 de persoane în spaţii închise faţă de plafonul actual de 50 de persoane.

Citește și : Spitalele din Belgia nu mai fac faţă! Ar putea rămâne fără niciun loc la ATI!

Barurile, deja constrânse să-şi suspende activitatea la miezul nopţii, nu vor mai putea accepta noi clienţi după ora 22:00 (20:00 GMT).

“Cifrele ne arată că infecţiile sunt în creştere în prezent în Oslo, deşi aici au fost luate măsurile cele mai severe din Norvegia”, a indicat primarul Raymond Johansen într-o conferinţă de presă. “Asta mă îngrijorează”, a spus el.


În timp ce aproximativ 300 de noi cazuri săptămânale erau înregistrate în oraşul cu 700.000 de locuitori în septembrie, numărul de contaminări a depăşit 425 săptămâna trecută.

Autorităţile atribuie această creştere în mare parte lucrătorilor veniţi din ţările cele mai sever afectate de COVID-19 precum Polonia.

Noile măsuri vor intra în vigoare joi, începând de la 12:00 (10:00 GMT).

Purtarea măştii este deja obligatorie în transporturile publice ale oraşului când distanţa de un metru între pasageri nu poate fi respectată. Această măsură va fi generalizată de asemenea în interiorul restaurantelor.

Johansen a mai insistat asupra necesităţii de a se recurge la telemuncă atunci când este posibil.

Citește și : Erdogan îi îndeamnă pe turci să nu mai cumpere produse franţuzeşti – VIDEO

Dacă Norvegia rămâne relativ puţin afectată de pandemia de COVID-19 faţă de alte ţări europene, guvernul norvegia s-a văzut constrâns să anunţe noi restricţii luni, de la 16:00.

Potrivit ultimelor cifre ale Centrului european de prevenţie şi control al bolilor (ECDC), Norvegia a înregistrat 37,7 cazuri de contaminări cu SARS-CoV-2 la 100.000 de locuitori în cursul ultimelor două săptămâni, acesta fiind totuşi numărul cel mai scăzut în Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.