StiripesurseDiasporaPapa Francisc va rosti duminică rugăciunea 'Angelus' din camera de spital

Papa Francisc va rosti duminică rugăciunea ‘Angelus’ din camera de spital

Publicat:

Papa Francisc, care a fost operat la colon, va rosti duminică tradiţionala rugăciune “Angelus” din camera lui de spital, nu de la o fereastră a Palatului Apostolic din Piaţa Sf. Petru, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, potrivit AFP şi agerpres.

Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, care nu mai are febră, s-a plimbat pe holurile Spitalului Gemelli din Roma şi şi-a reluat activitatea, în alternanţă cu momente de lectură, se arată în comunicatul publicat de Vatican. Papa a fost operat duminica trecută.

Citeşte şi: Un COMANDO de străini l-a asasinat pe preşedintele haitian – Black News

Suveranul pontif a oficiat, totodată, slujba de vineri în capela rezervei sale private, în prezenţa persoanelor care îl ajută pe durata spitalizării.

Papa Francisc se află în aceeaşi rezervă de la etajul al zecelea al Spitalului Gemelli pe care a folosit-o şi papa Ioan Paul al II-lea, operat de mai multe ori în acest spital, inclusiv după o tentativă de asasinat în 1981 şi din cauza unei tumori la colon în 1992.


Rezerva, supranumită Vatican III din cauza numeroaselor internări ale lui Ioan Paul al II-lea, ale cărui reşedinţe oficiale erau Vatican şi Castelul Gandolfo, dispune şi de un mic salon echipat cu un altar.

Citeşte şi: Pfizer/BioNTech vrea să ceară autorizare pentru a treia doză de vaccin – Black News

Ioan Paul al II-lea a rostit în acest loc rugăciunea “Angelus” pe 26 iulie 1992 şi a venit să salute credincioşii de la fereastra rezervei sale.

Sfântul Scaun nu a precizat dacă Papa Francisc va saluta şi el mulţimea duminică de la fereastra rezervei.

După intervenţia chirurgicală de duminica trecută, programată pentru a trata o stenoză diverticulară a colonului, papa Francisc ar trebui să rămână internat timp de “aproximativ o săptămână, dacă nu apar complicaţii”, a precizat luni biroul de presă de la Vatican.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.