StiripesurseExternePeste 20 de ţări au semnat o 'declaraţie de pace cu...

Peste 20 de ţări au semnat o ‘declaraţie de pace cu oceanul’

Publicat:

Peste 20 de ţări au semnat o ‘declaraţie de pace cu oceanul’

Cel puţin 26 de ţări au semnat sâmbătă în Costa Rica o “declaraţie de pace cu oceanul” la finalul forumului “Immersed in change”, cu un an înainte de Conferinţa ONU privind oceanele din Franţa, informează AFP.

Printre ţările semnatare se numără Germania, Spania, Suedia, Canada, Columbia, Chile, Israel, Coreea de Sud, dar şi Costa Rica şi Franţa, care vor fi coorganizatoare ale reuniunii ONU prevăzute să aibă loc la Nisa (sud-estul Franţei), potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

La finalul a două zile de discuţii, cele 50 de ţări participante au solicitat luarea de măsuri pentru a proteja oceanele.

“Suntem hotărâţi să intensificăm acţiunile transformative pentru ocean, pentru a sprijini activităţile economiilor benefice pentru natură, bazate pe cea mai bună ştiinţă şi cele mai bune informaţii ştiinţifice posibile, pe cunoaştere tradiţională şi inovaţie”, au declarat acestea într-un document.


“Oceanul nu mai poate suporta relele noastre tratamente şi indiferenţa noastră. De aceea am decis, în Costa Rica, că a venit timpul să declarăm pacea”, a declarat ministrul de externe costarican Arnoldo André.

“Protejarea oceanului şi utilizarea sustenabilă a resurselor marine nu este o posibilitate, ci un imperativ”, a declarat, în deschiderea forumului”, Li Junhua, secretar general adjunct al ONU pentru afaceri sociale.

“Declaraţia de pace” în 12 puncte include un apel la ratificarea tratatului privind marea liberă, adoptat în 2023 de peste 70 de ţări şi menit să protejeze apele care încep acolo unde se termină zonele economice exclusive (ZEE) ale statelor, la circa 370 de kilometri de coastele acestora.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.