StiripesurseDiasporaRaport SIPRI: Puterile nucleare continuă să-şi modernizeze arsenalele

Raport SIPRI: Puterile nucleare continuă să-şi modernizeze arsenalele

Publicat:

Stocurile mondiale de focoase nucleare au scăzut în 2017, dar puterile nucleare continuă să-şi modernizeze arsenalele, relevă raportul publicat luni de Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace din Stockholm (SIPRI), transmite dpa, potrivit agerpres.

Potrivit raportului SIPRI, numărul focoaselor nucleare s-a redus cu 470, ajungând la 14.465 în ianuarie 2018, faţă de începutul anului anterior.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Japonia. Cel puţin trei oameni au murit – VIDEO

Această scădere s-a datorat în principal noului Tratat START americano-rus din 2010 privind reducerea armelor nucleare.

Cele mai mari două puteri nucleare deţin împreună 92% din totalul armelor de acest fel la nivel mondial, arată SIPRI, estimând că SUA deţineau, la începutul anului, 6.450 de focoase, iar Rusia 6.850.


Potrivit Anuarului SIPRI, nouă state au recunoscut că deţin arme nucleare: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, India, Pakistan, Israel şi Coreea de Nord.

În pofida unui ‘uşor declin în ce priveşte arsenalele nucleare la nivel global’, se menţin îngrijorări majore, a declarat cercetătorul Shannon Kile din cadrul SIPRI, pentru dpa.

‘Toate statele care deţin arme nucleare fie au început, fie şi-au anunţat intenţia de a începe programe de modernizare pe termen lung’, a afirmat Kile, remarcând că ‘niciunul dintre ele nu este pregătit să acţioneze pentru dezarmare nucleară în viitorul previzibil’.

El a citat cazul Statelor Unite, unde Congresul a aprobat în 2017 un program de modernizare, ce include producerea de focoase nucleare.

Se estimează că SUA vor cheltui 400 miliarde de dolari pentru acest program între 2017 şi 2026, potrivit Biroului pentru Buget al Congresului.

Raportul SIPRI se bazează pe surse deschise, printre care guvernele american şi britanic, care sunt relativ transparente în privinţa arsenalelor lor nucleare.

În schimb, arată Kile, ‘Franţa este surprinzător de netransparentă’, iar ‘o lipsă de transparenţă’ predomină în cazurile Rusiei şi Chinei, chiar dacă Moscova face schimb de informaţii cu SUA în baza noului Tratat START, în vigoare până în 2012.

‘Cazul cel mai grav este Coreea de Nord. Nu există, practic, nicio transparenţă. Tot ce ştim provine din monitorizare externă’, a explicat el. În 2017, Coreea de Nord ‘a continuat să facă progrese tehnice’ în ce priveşte dezvoltarea de arme nucleare şi testarea de rachete balistice cu rază lungă, afirmă raportul.

SIPRI estimează că Phenianul are între 10 şi 20 de focoase nucleare, calcul bazat pe cantitatea de plutoniu obţinută de la un reactor de cercetare funcţional.

Citeşte şi: O camionetă a intrat cu viteză în mulţime la un festival de muzică din Olanda

Potrivit cercetătorului, este ‘prea devreme’ pentru a spune dacă recentul summit din Singapore între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un va aduce mai multă deschidere din partea Phenianului.

Pe de altă parte, puterile rivale India şi Pakistan şi-au continuat eforturile de a-şi extinde arsenalele nucleare şi de a dezvolta sisteme de rachete instalate pe tehnică terestră, maritimă şi aeriană.

Se estimează, de asemenea, că Marea Britanie deţine 215 focoase nucleare, Franţa 300, China 280, India 130-140, Pakistan 140-150, în timp ce, potrivit SIPRI, arsenalul Israelului deţine 80.

O evoluţie din cursul anului 2017 salutată de Kile a fost semnarea, în septembrie, a Tratatului privind Interzicerea Armelor Nucleare. Chiar dacă acesta nu constituie o soluţie imediată, în timp va pune presiune asupra statelor care deţin arma nucleară pentru a renunţa la ea, afirmă Shannon Kile.

Până în prezent, tratatul a fost semnat de 59 de state, dintre care zece l-au ratificat. Pentru a intra în vigoare, el trebuie ratificat de 50 de state.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.