StiripesurseDiasporaReguli mai stricte în Polonia privind purtarea măştilor

Reguli mai stricte în Polonia privind purtarea măştilor

Publicat:

Polonezii nu vor mai putea folosi începând de sâmbătă eşarfe, bandane şi viziere din plastic în loc de măşti pentru a-şi acoperi faţa, în contextul în care guvernul înăspreşte regulile pentru combaterea COVID-19 pe fondul unei creşteri a numărului de infecţii, informează www.polskieradio.pl, scrie agerpres

Între timp, persoanele care trec graniţele dinspre vecinii sudici ai Poloniei, respectiv Republica Cehă şi Slovacia, vor trebui să intre în carantină, cu excepţia cazului în care un test efectuat în ultimele 48 de ore arată că nu au coronavirus.

Citește și : Rusia măreşte amenzile pentru protestatari

Noile reguli au fost anunţate de ministrul Sănătăţii Adam Niedzielski, după ce numărul de noi infecţii cu coronavirus în Polonia a ajuns miercuri la 12.146, mai mult cu aproape 3.500 faţă de acum o săptămână. Epidemia a luat viaţa a peste 42.000 de polonezi de când a lovit ţara, în martie anul trecut.

Miercuri a fost anunţată reintroducerea unor restricţii privind viaţa publică în regiunea Warmi, nord-estul Poloniei, unde creşterea numărului de cazuri de infecţii este îngrijorătoare. Hotelurile, centrele comerciale, cinematografele, teatrele, muzeele şi piscinele din regiune vor fi închise, în timp ce elevii din şcoala primară vor urma cursurile de la domiciliu.


”Din păcate, situaţia nu arată bine în acest moment”, a avertizat ministrul Niedzielski miercuri.

După o perioadă prelungită de învăţământ la distanţă, Polonia a redeschis la jumătatea lunii trecute şcolile pentru elevii din şcoala primară. În cadrul unor măsuri suplimentare de relaxare, centrele comerciale, muzeele şi galeriile de artă din întreaga ţară au fost redeschise la începutul acestei luni. Între timp, restricţiile privind hotelurile, locurile de divertisment şi zonele sportive în aer liber, inclusiv pârtiile de schi, au fost ridicate parţial pe 12 februarie.

Citește și : Paşapoartele britanicilor rezidenţi în UE NU trebuie ştampilate la reintrarea în Schengen

Dar ministrul sănătăţii a avertizat săptămâna trecută că numărul zilnic de noi infecţii cu COVID-19 în ţară începe să crească din nou, tendinţa fiind îngrijorătoare. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wojciech Andrusiewicz, a declarat vinerea trecută că un al treilea val al epidemiei a început în Polonia.

Polonia a raportat miercuri 12.146 de noi cazuri de infecţii cu coronavirus şi alte 372 de decese, crescând numărul total de cazuri de la începutul pandemiei la 1.661.109 şi cel al deceselor la 42.808.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.