StiripesurseȘtirile zileiSonda InSight a NASA a ajuns cu succes pe Marte

Sonda InSight a NASA a ajuns cu succes pe Marte

Publicat:

Sonda spaţială InSight, a Administraţiei Spaţiale şi Aeronautice Naţionale din SUA (NASA), a ajuns cu succes pe Marte, având la bord inclusiv numele a 2,42 de milioane de oameni, informează CNN, potrivit Mediafax.

NASA a confirmat că sonda InSight a ajuns cu succes pe Marte, după o călătorie de şapte luni prin spaţiu.

Misiunea InSight, un dispozitiv spațial conceput de NASA pentru analizarea activității seismice și a structurii interne a lui Marte, este programată să dureze doi ani.


Citește și : NATO cere Rusiei să elibereze imediat navele şi marinarii ucraineni

Sonda InSight a costat 993 de milioane de dolari și este primul dispozitiv spațial care ajunge pe Marte din 2012, când roverul Curiosity al NASA a atins suprafața planetei. Dispozitivul spațial, cu o înălțime de aproximativ un metru (circa 5,5 metri după extinderea panourilor solare), a fost lansat în urmă cu aproape șapte luni și a parcurs circa 482 de milioane de kilometri, fiind o etapă de pregătire în vederea unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, pe care NASA speră să o facă până în 2030.

InSight are aproximativ 360 de kilograme, iar instrumentul central al dispozitivului este un seismometru realizat de Agenția spațială franceză, alături de șase sensori pentru activitate seismică foarte performanți și un instrument de foraj care va oferi informații despre temperaturile din subteran. Cu ajutorul acestora, specialiștii de la NASA speră să afle mai multe informații despre formarea planetei Marte.

Dispozitivul spaţial are la bord și un microcip cu numele a 2,42 de milioane de oameni care s-au putut trece pe listă prin completarea unui formular online.

InSight, care are o durată de funcționare de doi ani, a fost construit de Lockheed Martin și are ca model sonda Phoenix, care a ajuns în apropierea polului nord al planetei roșii în 2008.

Citește și : Parlamentul Ucrainei a aprobat decretul de instaurare a legii marțiale pentru 30 de zile

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Păsările devin tot mai agresive cu oamenii. Cauza fenomenului. ‘Sunt tot mai zgomotoase, irascibile și morocănoase’

Cu toții suntem familiarizați cu ideea că pescărușii fură cartofii prăjiți în această perioadă a anului, dar, în ultima vreme, se pare că și...

Caricaturistul rus care îl critica pe Putin, ucis în Polonia

Robert Kuzovkov, un caricaturist rus cunoscut pentru criticile sale la adresa președintelui Vladimir Putin, a fost împușcat mortal luni în estul Poloniei. Doi cetățeni din...

Experții în energie avertizează că aprovizionarea cu petrol și gaze va fi reluată lent după acordul cu Iranul

Prețurile ridicate la petrol și gaze, precum și problemele legate de aprovizionarea cu energie nu se vor rezolva peste noapte, în ciuda acordului de...

Bulgaria se plânge de scăderea numărului de turiști români și germani: ‘Stațiunile noastre sunt pregătite, sunt curate și așteaptă turiști, dar nu există niciun...

Sectorul turistic din Bulgaria dă semnale contradictorii în acest sezon, oficialii avertizând că pregătirea infrastructurii nu se traduce în creșterea numărului de vizitatori, potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.