StiripesurseDiasporaTrump bagă mulţi bani într-un club de golf din Scoţia

Trump bagă mulţi bani într-un club de golf din Scoţia

Publicat:

Compania preşedintelui american Donald Trump intenţionează să investească încă 150 de milioane de lire (197 milioane de dolari) într-unul din cluburile sale de golf din Scoţia, a anunţat marţi Organizaţia Trump, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Trump deţine două cluburi de golf în Scoţia, la Balmedie (nord-est) şi Turnberry (sud-vest), iar lucrările de la Balmedie au atras virulente critici din partea unor localnici şi militanţi pentru mediu.

Vezi şi: Incendiile de vegetaţie fac victime în Grecia. Cel puţin 50 de oameni au murit

Organizaţia a investit 100 de milioane de lire în prima fază de dezvoltare a staţiunii de golf de la Balmedie, lansată în 2010, dar promite investiţii totale de 750 de milioane de lire.

Proiectul prevede să fie construite, între altele, 500 de case, 50 de pensiuni, un centru sportiv, un club de echitaţie şi mai multe spaţii comerciale.


“Interesul iniţial faţă de planurile noastre a fost incredibil şi, în funcţie de aprobarea planurilor, intenţionăm să începem noile construcţii la anul”, a dat asigurări al treilea copil al preşedintelui american, Eric Trump, care conduce actualmente Trump Organization alături de fratele său Donald Jr.

Preşedintele Trump a fost să joace golf la clubul său din Turnberry în cursul vizitei sale în Marea Britanie de la începutul lui iulie, menţionează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.