StiripesurseDiasporaUn proiect de lege care facilitează interzicerea presei străine în Rusia,...

Un proiect de lege care facilitează interzicerea presei străine în Rusia, aprobat în prima lectură de Dumă

Publicat:

Duma de Stat rusă (camera inferioară a parlamentului federal) a adoptat marţi, în primă lectură, un proiect de lege destinat să permită închiderea în Rusia, printr-o simplă decizie a parchetului, a acelor media străine care sunt acuzate de difuzarea unor informaţii considerate de autorităţile din Rusia drept mincinoase despre conflictul în Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres

Duma a indicat că aceste media ar putea fi interzise ‘în cazul difuzării unor informaţii vizând discreditarea forţelor armate ruse sau legate de introducerea de sancţiuni ‘ împotriva Rusiei.

Citește și : Volodimir Zelenski intră în topul celor mai influente personalităţi din lume

Potrivit acestui proiect de lege, procurorul general sau adjuncţii săi vor avea dreptul de a retrage licenţa de difuzare a unei media dacă aceasta publică informaţii ce vor fi considerate ‘ilegale’ sau ‘periculoase’.

Acreditările jurnaliştilor care lucrează pentru media străine ar putea fi de asemenea anulate, potrivit acestui text care urmează să fie adoptat în a doua şi a treia lectură de Dumă şi într-o lectură finală de Consiliul Federaţiei (camera superioară).


Într-un comunicat, Duma adaugă că proiectul respectiv de lege permite de asemenea ‘închiderea sau limitarea activităţilor media în Rusia dacă autorităţile din ţara de origine a acestei mass-media comit acte neprietenoase faţă de media ruse în străinătate’.

La începutul lunii martie, autorităţile ruse au adoptat două legi ce reprimă faptul de a ‘discredita’ forţele armate ruse şi difuzarea de ‘informaţii mincinoase’ despre acestea, două delicte pasibile de pedepse grele cu închisoarea.

De la începerea războiului Kremlinului în Ucraina, media de stat ruse RT şi Sputnik au primit interdicţii de difuzare în Canada, Marea Britanie şi Uniunea Europeană, ceea ce sporeşte riscul de represalii împotriva redacţiilor din aceste ţări care lucrează în Rusia.

Citește și : Dmitri Rogozin propune denumiri ruseşti pentru insulele Kurile

La 18 mai, Rusia a închis biroul din Moscova al radioteleviziunii canadiene CBC, în replică la interdicţia difuzării RT în Canada.

Săptămâna trecută, Comitetul pentru protecţia jurnaliştilor, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în SUA, a invitat autorităţile ruse să se renunţe la acest proiect de lege, apreciind că textul va ‘facilita interzicerea arbitrară a mass-media şi va duce la o creştere a numărului de jurnalişti urmăriţi pentru difuzarea de informaţii ‘.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.