StiripesurseDiasporaZeci de mii de oameni au ieşit pe străzile Franței pentru...

Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile Franței pentru a-l omagia pe profesorul decapitat la Paris

Publicat:

Zeci de mii de persoane s-au adunat duminică în Place de la République (Piaţa Republicii) din Paris şi în alte oraşe franceze pentru a-i aduce un omagiu lui Samuel Paty, profesorul de istorie decapitat vineri în regiunea pariziană, un atentat islamist care a suscitat emoţie şi groază în ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.

În capitală, purtând pancarte pe care stătea scris ‘Nu totalitarismului gândirii’ sau ‘Sunt profesor’, participanţii au salutat în linişte memoria bărbatului ucis după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed.

Citește și : Numărul deceselor de COVID-19 a depăşit 200.000 în UE şi statele europene asociate

‘Je suis Samuel’, ‘Libertate de expresie, libertate de a preda’, s-a scandat printre manifestanţi.

Adunări similare au avut loc şi în alte mari oraşe, precum Lyon (est) şi Lille (nord).


La Paris, manifestanţii s-au reunit în Place de la République, epicentrul uriaşului marş din 11 ianuarie 2015, care a strâns în jur de 1,5 milioane de participanţi după atentatele islamiste de la Charlie Hebdo şi magazinul Hyper Cacher.

Mai multe personalităţi politice de toate orientările erau prezente duminică: prim-ministrul Jean Castex, primăriţa socialistă a capitalei, Anne Hidalgo, preşedinta de dreapta a regiunii Ile-de-France (care înglobează Parisul), Valérie Pécresse, sau liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon. Lor li s-a alăturat şi fostul preşedinte socialist François Hollande.

În piaţa ce continua să se umple de lume, unii agitau steaguri tricolore, alţii pancarte pe care scria ‘Se face întuneric în ţara Luminilor’ sau ‘Sunt musulman, sunt contra violenţei, sunt pentru libertatea de exprimare’.

Citeşte şi:  Prinţii Harry şi William s-au luat la bătaie din cauza lui Meghan: 'Mi-a rupt lănţişorul şi m-a trântit la podea!'

Unii participanţi purtau pancarte pe care erau afişate caricaturi cu profetul Mahomed, publicate de săptămânalul satiric Charlie Hebdo. A fost intonat imnul Franţei.

Miercuri se va desfăşura un omagiu naţional, în coordonare cu familia profesorului asasinat, a comunicat preşedinţia franceză, fără a preciza locul în care va avea loc ceremonia.

Samuel Paty, un tată de familie în vârstă de 47 de ani, a fost decapitat vineri după-amiază în apropierea liceului unde preda, într-o zonă liniştită din Conflans-Sainte-Honorine, o suburbie din vestul Parisului.

Citește și : Papa Francisc îi îndeamnă pe credincioşi să-şi plăteacă dările către stat

Asasinul, Abdoullakh Anzorov, un tânăr refugiat de origine cecenă, a fost împuşcat mortal de poliţie în aceeaşi zi.

În total, 11 persoane au fost reţinute şi plasate în arest preventiv începând de vineri seară, printre ei aflându-se apropiaţi ai atacatorului, dar şi un părinte care avusese un diferend cu profesorul în legătură cu caricaturile profetului Mohamed arătate în clasă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.